EU votez

Comunicat de presă

în data de 30 noiembrie 1979, trupa PINK FLOYD a lansat opera rock THE WALL

în data de 30 noiembrie 2014, REPUBLICA MOLDOVA alege

 

EU VOTEZ

Campanie inițiată de FEDERAȚIA ASOCIAȚIILOR DE BASARABENI DIN ROMÂNIA

EU VOTEZ

pentru că la momentul declarării independenței Republicii Moldova, 27 august 1991, nu eram născut;

pentru că limba română îmi permite să vorbesc liber;

pentru că am câștigat o bursă prin intermediul căreia am putut vizita Europa;

pentru că nu mai depind;

pentru că sunt valoros;

pentru tine dar nu în locul tău;

pentru ceva ce îmi doresc să se întâmple;

pentru cel mai frumos Crăciun de până acum;

pentru că merităm;

pentru că ne asumăm;

pentru o idee.

 

Constituția Republicii Moldova

capitolul II

Drepturile și Libertățile Fundamentale

Articolul 38

Dreptul de vot și dreptul de a fi ales

(1) Voința poporului constituie baza puterii în stat.Această voință se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal,egal, direct, secret și liber exprimat.

(2) Cetățenii Republicii Moldova au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv, excepție făcând cei puși sub interdicție în modul stabilit de lege.

(3) Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în condiţiile legii.

 

Premergător alegerilor parlamentare din țara noastră, 30 noiembrie 2014, Federația Asociațiilor de Basarabeni din România inițiază o campanie de conștientizare a tinerilor basarabeni cu privire la importanța ieșirii la vot,cu accent pe susținerea orientării pro-europene a Republicii Moldova.

Ca primă etapă, FAB, prin intermediul asociațiilor membre, va realiza un recensământ care să includă toți cetățenii basarabeni cu drept de vot din România, datele astfel obținute  putând constituii o bază de confruntare a listelor electorale.

În perioada 20-25 octombrie 2014, la Chișinău și București, vor avea loc conferințe de presă prin intermediul cărora se vor prezenta activitățile campaniei, cu accent pe organizarea în centrele universitare din România, a unor activități gen flashmob, door-to-door, spoturi etc.

Campania de conștientizare a importanței ieșirii la vot și susținerea vectorului european se va derula până în data de 29 noiembrie 2014 și nu va manifesta vreo apartenență politică.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s